Preferi zborul sau transportul traditional ?

Facebooktwittergoogle_pluspinterestmail

Cand ma refer la transportul traditional ma refer la mijloacele de transport care le folosim la nivel terestru. De ce vreau sa vorbesc despre acest lucru? Este simplu, am facut o gafa ce nu vreau sa mai fie repetata si de altii deoarece se va pierde timp pretios. Si nu cred ca acesta este scopul cuiva atunci cand incearca sa calatoreasca, asta daca nu ti-ai propus ca scop sa faci o excursie de 2 saptamani cu trenul prin Rusia.

Sa va povestesc intamplarea mea. Anul acesta in octombrie am fost nevoit sa merg de la Iasi la Timisoara cu trenul pentru o sedinta in cadrul unei Asociatii. Viind studenti si gandindu-ma ca am iesi mai avantajos cu trenul, am ales aceasta varianta. La momentul acela nu vedeam nici un minus. Aveam colegii langa mine, diverse materiale pentru a ne ocupa timpul, plecasem cu voie buna totul bine si frumos. Dar stii cum se zice socoteala din gara nu se potriveste cu cea de pe tren. Aceasta minunata calatorie am realizat-o in aproximativ 21 de ore si 45 de minute. Normal avand si intarziere. Ca dupa sa aflu de la niste colegi ca au ajuns inaintea mea, cu toate ca au plecat dupa mine. Eu am platit 78 de lei pe biletul de tren cu tot cu reducerea de student. Iar el a platit 88 de lei pe biletul de avion cu toate cheltuielile incluse. Care este diferenta intre cele 2 variante? Pai este diferenta in jur de 20 de ore. Si oare timpul nu inseamna bani? Trebuie sa recunoastem ca exista o diferenta semnificativa intre cele 2 tipuri de transport iar diferenta de pret. Cred ca iesi mai bine din toate punctele de vedere cu transportul aerian. Si ma refer la  tipul de transport aerian si tot ce inseamna bilete de avion low-cost.

De ce doar low-cost? Pentru ca la clasa bussiness nu merge nimeni. Cei pe care ii vedeti acolo sunt acei oameni care circula foarte des cu avionul si primesc puncte cadou si cu acele puncte cadou isi pot cumpara locuri la clasa bussiness, asta in situatia in care ai destule puncte. Pe scurt ai un bilet de avion low-cost (la clasa economic) scutesti 20 de ore intr-o calatorie de la Iasi la Timisoara. Dar sunt incluse si multe alte destinatii mult mai exotice. Cauta pur si simplu pe google: Bilete avion low-cost Aerolines.  Calatorii placute va doresc si fara antecedente.

Facebooktwittergoogle_pluspinterestmail

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *